De la controversata Doina Basca la si mai controversatii Ion Cristoiu si Dan Diaconescu, pina la Robert Turcescu si Emil Hurezeanu. De la investitiile lui Ion Ratiu la preluarea sub aripa Catavencu in 2004 si apoi alipirea de Realitatea lui Sorin Ovidiu Vintu, in 2006. De la cele 4 Renault-uri aduse special din strainatate la inceputul anilor ’90, pentru a fi oferite la tombola cititorilor, la cartile si DVD-urile din prezent ale ziarului. Cotidianul isi prezinta propria istorie, pe parcursul celor 17 ani de tipar.
Ion Ratiu s-a intors in Romania dupa Revolutie cu dorinta de a construi un ziar occidental
Pe 10 mai 1991, de ziua regelui, in patru pagini alb-negru aparea Cotidianul, primul ziar central privat din Romania. Desi voia o „televiziune independenta“, ca oamenii sa afle si partea care nu era spusa la TVR, lui Ion Ratiu i-a iesit un ziar. L-a vrut, inainte de toate, serios si independent. O dovedesc sutele de pagini din jurnalul lui, in care Cotidianul se regaseste constant comentat. Ratiu observa atent si minutios orice derapaj de partizanat. Nota obosit luptele de culise pentru conducerea ziarului, problemele de tiraj si banii. „Pentru mine, Cotidianul e lucrul cel mai important“, spunea insa ori de cite ori se ivea prilejul.
Publicitate
Cu un design gindit de doi profesionisti de la „The Guardian“, tipografie moderna, proprie, blamata Doina Basca la cirma si Radu Vasile la Economic, Florin Iaru la Stiri, Nicolae Prelipceanu la Social, Dan C. Mihailescu editor la Supliment, Alexandru Paleologu colaborator, „englezul“ cu papion a lansat publicatia mult dorita, insistind sa faca din ea un ziar occidental. Cu un an inainte planuia sa il ridice alaturi de Cristian Tudor Popescu si voia sa il numeasca „Romania“. Doina Basca voia sa ii spuna „Corespondentul“, dar Ratiu a preferat pina la urma „Cotidianul“. Cu ea a facut planurile, in amanunt, pina la personal si redactori, cu mai bine de o jumatate de an inainte de a-l lansa, si tot din cauza ei CTP a refuzat sa se implice in publicatia lui Ratiu.
Doina Basca a dominat, de altfel, Cotidianul in primii ani de aparitie. Episodul in care a ars tirajul unei prime editii, in curtea sediului, pentru ca o jurnalista ii ceruse lui Ratiu, intr-un editorial, sa nu mai candideze la Presedintie, este reprezentativ pentru temperamentul ei. „Imi arata tonele de hirtie nevinduta. Toti pun vina pe Doina. E dezorganizata. Striga. Face scene. Isi pierde colaboratorii. Nu utilizeaza aparatura suficient. Nu scoate ziarul la timp. Nu intelege ce e acela un deadline“, noteaza Ratiu la inceputul lui 1992, facind bilantul: 25-29 de milioane „papate“ de Cotidianul. „Eu n-am venit in tara sa fac bani. Dar vreau un ziar bun“, mai adauga el.
„Cotidianul a fost ca un copil pentru mine“, rememoreaza perioada Doina Basca, „facut si botezat cu multa dragoste, in speranta ca va ajuta Romania sa se schimbe. Si se pare ca s-a nascut sub stele norocoase, pe 10 mai 1991, din moment ce ajunge astazi la editia cu numarul 5.000 si, in curind, la majorat, intr-o tara UE si NATO, asa cum am indraznit sa visez in 1991“.
Interesul lui Ratiu se concentra pe toate planurile: „Nu stim sa facem fotografii. Miscare ne trebuie, nu mutre de puscariasi sau imagini de cladiri“. „Verific paginile proiectate pentru astazi. Nu ma amestec deloc. Sa faca ei prezentarea celor doi Ioni: a lui Iliescu si a mea.“ El consemna toate scuzele pe care le-a adresat celor „atacati“ sau „defavorizati de Cotidianul“, precizindu-le ca nu are „nici un control“. Uneori le repara cu un interviu, in care ii lasa sa isi spuna propria versiune. In 1996, Emil Constantinescu vrea sa dea in judecata Cotidianul si sa il decreteze ziar inamic al Conventiei: „Ma calomniaza si ataca fara intrerupere. Si e un ziar al opozitiei“, noteaza Ratiu. Nastase, de asemenea, era nemultumit, inca de la inceputurile lui ’90, de titulatura „Nastase-patru-case“, brevetata de Tia Serbanescu.
Echipa tot crestea. Stefan Agopian la politic, Vartan Arachelian la Dialoguri politice, Cristian Teodorescu la Social, Mircea Ciumara, Andreea Pora, Adrian Cioroianu, Tia Serbanescu. „Sint foarte deprimat. Delasarea, lipsa de initiativa a colaboratorilor mei, care sint foarte bine platiti, e strigatoare la ceruri“, se plingea totusi ctitorul publicatiei. Doina Basca i-a dat afara pe Prelipceanu, Agopian si Iaru, iar Ratiu a fost atacat in presa si a trebuit sa se explice. „L-am adus pe Brian Jones din Anglia ca sa-i instruiasca pe gazetarii romani pe care voiam sa ii angajez. N-am avut nume mari. Am dorit profesionalism. Cei trei pot sa scrie romane, poezii, dar nu e gazetarie. Noi avem nevoie de jurnalisti.“
Cu toate acestea, il coopteaza pe Octavian Paler, are de gind sa il aduca si pe Andrei Plesu, in timp ce Alexandru Paleologu era deja parte din avangarda ziarului: „Cotidianul trebuie sa devina tribuna celor care gindesc. Toata lumea e de acord ca in Romania e nevoie de un ziar cu tinuta. Un «Times» romanesc“.
Tot Ratiu pune la cale primele promotii: patru masini Renault pe care sa le dea prin tragere la sorti cititorilor Cotidianul. De altfel, marketingul a avut mereu papion. Impartea pixuri si tricouri cu Cotidianul la rege, parlamentari si invitati straini de seama. Nu se plictisea niciodata sa ofere ziarul, indiferent de locul in care s-ar duce: Parlament, Sala Radio, televiziune. Fondatorul tinea la aniversari cu spectacol, cu premii sau burse pentru „tinerii gazetari“ si discursuri. Pe 10 mai 1995, la aniversarea de patru ani de Cotidianul, de la Palatul Elisabeta, Ratiu spunea in discursul lui: „Citeva zile dupa aparitia Cotidianului, «gurul» nostru, Silviu Brucan, mi-a prezis ca ziarul nu poate trai mai mult de doua luni de zile“.
Dorinta lui era ca ziarul sa si „arate“ mereu mai bine si sa ajunga in cit mai multe locuri din tara: „Pe mine ma intereseaza sa publicam simultan, la Bucuresti si Sibiu. Dar pentru asta ar trebui sa investesc 800.000 de dolari. E excesiv“. In 1991 apare suplimentul „LA& I“, urmat de „Graffiti“, „Arhiva“, „Alternativa“ si „Verticale“, „Principiul Dominoului“, „Etica si psihiatrie“, „Alfa si omega“, iar pagina de weekend se numeste „Capra vecinului“. In 1993, ziarul trece la 8 pagini, iar in 1994, coperta si citeva pagini sint color, devenind primul ziar color.
In 1994, dupa ce Doina Basca plecase in strainatate, la o bursa, ziarul a fost condus o perioada de Margarita Geica. „La momentul respectiv, era singurul ziar de opozitie. Pe de alta parte, ca patron de presa, domnul Ratiu era cu adevarat un occidental. Noi nu aveam tabuuri; domnia sa ne-a protejat de lumea salbatica de atunci, de la inceputul anilor ’90“, spune Margarita Geica, director pina in 1995. Alaturi de ea, la conducerea ziarului mai era Serban Madgearu. „Redactia Cotidianului a fost cea mai frumoasa si mai placuta din viata mea. Chiar daca am avut conflicte, le-am rezolvat deoarece calitatea oamenilor era exceptionala. Spiritul de echipa era formidabil si dorinta de a face o treaba cit mai bine era reala. As mentiona incercarea reusita de a face un ziar cit mai echilibrat“, povesteste acesta pentru fostul sau ziar.
In 1997, Tia Serbanescu devine director la Cotidianul. Dupa sefia Doinei Basca, schimbarile la conducerea Cotidianului sint din ce in ce mai dese. Ziarul continua sa piarda bani si tiraj, iar Ratiu apeleaza la cele mai controversate solutii: Ion Cristoiu si Dan Diaconescu. Are discutii chiar si cu Florin Calinescu, care avea in gind un nou ziar, „Chestiunea Zilei“, care sa inlocuiasca in cele din urma Cotidianul. Problema insa exista din 1992, iar Ratiu continua sa se intrebe de atunci, cu regularitate, cum sa impace circulatia cu calitatea. Conducerea ziarului pasa de fiecare data responsabilitatea pe concurenta „Evenimentului zilei“, care fura cititorii Cotidianul. Fondatorul lui se incapatina: „Standardul nostru e altul. «Evenimentul» e un fel de «Daily Mirror» sau «The Sun». Nu sint adevarati concurenti“. In 1998 insa, pentru ca ziarul pierdea cite 1.000 de dolari pe zi, Ratiu a apelat chiar la inventatorul „gainii cu pui vii“, chemindu-l in fruntea publicatiei, mai ales ca acesta i-a promis ca va fi un „anti-Cristoiu“.
In martie 1998, 27 dintre salariatii de la Cotidianul fac front comun cu Tia Serbanescu si trimit un comunicat la aflarea vestii ca Ion Cristoiu urmeaza sa-i ia locul la timona ziarului. Dupa 17 zile de stat pe tusa, in aprilie, ziarul se relanseaza pe 11 mai, cu Ion Cristoiu in frunte; initial, Cotidianul numara 16 pagini, ulterior sporeste cu inca 4. Paul Goma, Florin Iaru, Fanus Neagu, Nicolae Breban sau Laurentiu Ulici sint citeva dintre numele care semnau la acea vreme in ziar.
„Orgolios, megaloman, care are cultul personalitatii. E de provenienta si inclinatie comunista, principii n-are, dar e bun gazetar.“ Asa il vede Ratiu, care ii da credit pentru ca „stie sa faca un ziar citit, chiar indispensabil celor ce vor sa fie informati“. „Toti distribuitorii ziarului au cerut extra-copii de cind cu numirea lui Cristoiu. E publicitate gratuita“, constata incintat, la putina vreme, Ratiu. Dupa izbucnirea ostilitatilor in Kosovo, directorul Cotidianul si-a dat insa arama pe fata: „A devenit violent anti-NATO, anti-SUA, antidemocratie“. „Toata lumea e intrigata de achizitionarea lui Cristoiu pentru Cotidianul. Le explic ca e mai bine sa-l avem de partea noastra decit impotriva“, se apara cel care il platea la acea vreme. Calculele lui Ratiu au fost valabile o vreme: „Tirajul s-a saltat imediat, de la 5.000 la peste 40.000 de exemplare vindute“.
Rezultatele infratirii cu Cristoiu il costa insa scump: Constantinescu il critica, Stefan Augustin Doinas refuza sa mai publice, iar Doina Cornea il anunta ca nu se mai aboneaza la ziar. Cit a lipsit din tara, ziarul o ia razna: „Mare articol cu portretul faimos al lui Corneliu Zelea Codreanu, articol laudativ la adresa lui Adrian Paunescu. E un dezastru. Cristoiu isi construieste un piedestal. Face apologia dictatorilor si a totalitarilor“. Iar, in cele din urma, la nici un an de la inscaunare, Ratiu constata: „Cotidianul a pierdut 970.000 de dolari de cind il conduce Cristoiu“.
Urmatorul pariu: Dan Diaconescu, un tip „convins ca poate face din Cotidianul un ziar profitabil in trei luni de zile. Si nu cred ca voi avea probleme editoriale“. Octavian Paler devine colaborator. Traian Ungureanu vrea sa scrie inca din 1997 la Cotidianul. „Ar fi o achizitie buna“, crede Ratiu, dar TRU va scrie in publicatie dupa ce aceasta va fi relansata de „Academia Catavencu“.
„Ziarul e acum, in fine, cautat.“ La putin timp insa, adauga: „Trecerea Cotidianului in miinile intii ale lui Cristoiu si apoi ale lui Dan Diaconescu mi-a facut un mare rau. Imaginea mea de democrat convins si sustinator solid al partidului s-a alterat simtitor“. Pe parcursul acestor schimbari, independenta ziarului continua sa fie obsesia fondatorului. „Diaconescu ma intreaba clar, daca eu (si Cotidianul) il sustinem pe Ticu Dumitrescu. Cotidianul e un ziar independent. Eu nu ma amestec in politica lui, ii raspund“, noteaza acesta. De altfel, chiar si la venirea regelui, in 1992, Ratiu este nemultumit de „partizanat-ul“ ziarului: „O sun pe Doina: Sa-ti fie rusine! Asta nu-i ziar. E un pamflet ieftin de propaganda. 36 de fotografii cu regele. Ti-am spus sa nu exagerezi. Ne zbatem de un an de zile sa fim un ziar autentic, independent, avind totusi punctul nostru de vedere si distrugem aceasta imagine cu publicarea acestui numar. Nici un ziar, oricit de monarhist ar fi el, n-ar fi putut sa isi dea astfel poalele peste cap“.
„Treptat, Cotidianul a fost foarte partizan, foarte pentru PNTCD si pentru mine, personal. Degeaba protestam. Degeaba pledam pentru o distantare fata de partid si mai putina publicitate mie. Curind si inevitabil, Cotidianul a fost perceput ca ziarul partidului. Am ramas pe ideea ca trebuie sa gasesc un bun gazetar de orientare de stinga, eu fiind de dreapta.“ Pe 17 ianuarie 2000, Ion Ratiu a murit la Londra, din cauza cancerului in metastaza. Administrarea ziarului i-a ramas lui Calin Husar, reprezentantul familiei Ratiu in Romania, cu care intrase inainte in parteneriat.
Din august 2000 este numita redactor-sef Ioana Lupea si ea ramine la cirma pina la preluarea a 50% din actiunile ziarului de catre Catavencu, in noiembrie 2004. Ziarul este relansat, tintind catre piata ziarelor quality. Cu un design facut de Iulian Puiu si sub conducerea lui Robert Turcescu, cu o echipa de aproape o suta de jurnalisti, ziarul apare pe tarabe intr-un nou format, de 24 pagini, majoritatea color.
„La relansarea din 2004, Cotidianul a intrat direct in focul incrucisat al bataliei electorale. Perioada era absolut nebuna: Nastase si prietenii trageau cu toata puterea si din toate directiile in tot ceea ce mai ramasese din presa libera“, povesteste Turcescu, la trei ani distanta de debutul lui la Cotidianul.
Dupa un an, prezentatorul „100%“ ii da stafeta lui Carol Sebastian, fost redactor- sef adjunct la „Evenimentul zilei“, iar acesta pleaca, la rindul lui, tot dupa un an, lasind Cotidianul pe miinile lui Cristian Grosu. „Cotidianul a insemnat pasul inainte pe care presa, chiar cea quality, ezita sa-l riste. Chiar si in perioadele in care ziarul nu a fost egal cu el insusi, Cotidianul a dovedit ca un atare jurnalism e posibil si in Romania, in ciuda predictiilor ca presa isi va atinge succesul de piata numai prin tabloidizare“, declara pen-tru Cotidianul de azi fostul redactor-sef Cristian Grosu.
In mai 2006, pachetul majoritar de actiuni de la Academia Catavencu este achizitionat de Sorin Ovidiu Vintu, iar noul trust de presa format se numeste Realitatea-Catavencu. „Grupul Catavencu a atins un nivel al expansiunii care cere resurse suplimentare“, a explicat atunci Sorin Vulpe, directorul general al grupului Catavencu.
Pe 13 septembrie 2006, Cotidianul inoveaza iar tehnicile de marketing, oferind, in premiera, prima carte la pret redus alaturi de ziar. Pe 15 decembrie, acelasi an, ofera, tot in premiera, filmul lui Mitulescu, „Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii“, un alt debut, de data asta pe DVD. Urmeaza, pe 7 mai 2007, Colectia ENCICLOPEDICA, pe 13 iulie 2007 - CD-urile cu SIMFONICA, iar pe 30 noiembrie, primul serial pe DVD, „Prison Break“. Strategia de promovare este aplaudata de unii, dar si acuzata de altii, Cotidianul devenind pentru ei „ziarul cu carti si DVD-uri“. Tehnica este preluata insa si de concurenta, majoritatea publicatiilor quality din acest moment oferind filme, carti sau concerte.
Sloganurile cu care ziarul si-a insotit campaniile de promovare au devenit vorbe de duh: de la „Ne-am antrenat pentru sinceritate“, din 2004, la „Intelegi mai mult“ si pina la „Pentru cititori de elita“, de la ultima relansare.
Cu noi investitii si venirea lui Dragos Stanca, fostul sef pe publicatiile Pro ale lui Sirbu, la conducerea publishingului din grup, Cotidianul se relanseaza inca o data in mai 2007, cu un nou redactor-sef, Mihnea Maruta, cu Robert Turcescu din nou director si un nou design realizat de Octavian Cocis, care a si cistigat un premiu cu noul layout la „The Best of Newspaper Design“. Tot atunci, conducerea publicatiei renunta la editia de simbata, aceasta devenind exclusiv online. Corina Dragotescu, Teodor Baconsky si Sever Voinescu se adauga pe lista colaboratorilor. In 2008, Cotidianul primeste inca un implant de nume grele. Emil Hurezeanu, Mircea Dinescu, Adrian Ursu, Robert Turcescu si Doru Buscu formeaza noul board editorial al ziarului. „Cotidianul este un ziar liberal, un ziar urban, care se adreseaza clasei de mijloc, valorilor care tin de democratia de dorit in Romania“, isi motiveaza Hurezeanu venirea, iar Mircea Dinescu il acompaniaza in aprecieri: „E totusi cel mai destept cotidian din Romania, asa cum arata el“.
Cresterile de audienta nu se lasa asteptate. In ultimul an, Cotidianul a cistigat 45.000 de cititori, fiind singurul ziar generalist cu cresteri de audienta. A devenit, in acelasi timp, lider in ceea ce priveste ponderea publicului premium, potrivit SNA Focus, cele mai recente date de audienta puse la dispozitie de Biroul Roman de Audit al Tirajelor. De altfel, ziarul a fost singurul care a reusit sa creasca la fiecare val SNA in ultimul an, ajungind la cea de-a patra crestere consecutiva si la 174.000 de cititori pe editie.
Curtat si de Marian Munteanu, si de „Financial Times“ Suisurile si coborisurile de tiraj si bani au dat nastere zvonurilor ca Ratiu vinde Cotidianul inca de la inceputul anilor ’90. In 1993, Mihai Circiog, care avea „Evenimentul zilei“, ii spunea: „Stiu ca vrei sa te descotorosesti de Cotidianul. Te costa prea mult. Daca-mi dai un milion de lei, ti-l iau eu“. In ianuarie 1996, Ringier intentiona sa cumpere tipografia ziarului. Pe 21 ianuarie 1997, Nelu Muresan vrea Cotidianul pentru a lupta „impotriva «astora» care domina totul“. Spre sfirsitul anului, fosta victima a mineriadei Marian Munteanu ii da tircoale intense, isi aminteste Ratiu: „Il intereseaza ziarul si tipografia. Sa cumpere parte din actiuni. Sa ramina acelasi format, dar sa marim partea economica, afaceri (...). I-am spus doar ca nu vreau sa fie un ziar legionar“. Nu in ulti-mul rind, insusi Sorin Rosca Stanescu il imbia in 1999 pe Ratiu propunindu-i sa „preia administratia Cotidianului“. Fiul sau, Nicolae, incerca sa-l convinga, la rindul sau, sa renunte la pasiunea costisitoare. Nemti, olandezi sau grupul de presa din care facea parte „Financial Times“ au ciulit si ei urechile la auzul vestii ca ziarul ar fi de vinzare.
Inca un ziar?
„N-avem destule deja? Da, avem. Avem 2.000 de titluri, dintre care 50 de jurnale. Zic jurnale intentionat, pentru ca ziarele si gazetele sint publicatii periodice, avind de obicei aparitie zilnica (vezi Dictionarul explicativ al limbii romane). Atunci de ce Cotidianul? Raspunsul este simplu. Este vorba despre democratie si profesionalism in gazetarie. Cetateanul trebuie informat. Altfel nu-si poate exercita drepturile si indeplini indatoririle. Pentru aceasta are nevoie de fapte. Reporterul aduna aceste fapte si le expune. El ia un instantaneu, prezinta o problema. E clar, fotografia nu merita retusata. E clar, toate aspectele problemei, toate situatiile trebuie redate obiectiv. Dar atit. Concluziile sa le traga cititorul. Un gazetar incapabil sa faca acest lucru nu rezista in Occident. Isi pierde slujba. Bineinteles, vom si comenta. Explicit. Vom prezenta opinia noastra, a celor avizati in problema examinata, precum si opinia dumneavoastra, a cititorilor. Insa vom avea grija sa evitam orice confuzie intre fapt si opinie. Astfel, zicem noi, vom servi democratia. Iata ce ne propunem!“
Editorialul scris de Ion Ratiu in primul numar din Cotidianul
Nu e! E un ziar care se vinde prost.Dar cu ziaristi care se vind usor, care nu au coloana vertebrala, care fac pe justitiarii, care sunt slugile unui infractor numit Sorinn Ovidiu Vintu. Turcesca ba se joaca, ba se plictiseste de jocul de-a redactorul sef. E drept, in scris nu i se vad incuntarile. Fetele care scriu despre cultura mai trebuie sa puna mina pe carte. Asa ca stati prost, fratilor!
2 | mircea morariu-(10-03-2008 22:17)
De ce nu apare ca Turcescu a mai fost redactor sef nu demult? Inca o dovada ca nu sunteti cinstiti nici macar cu trecutul recent al ziarului.
Se vede ca spiritul demolator te-a orbit, nenicule. Casca ochii mai bine si o sa vezi ca Turcescu este trecut si ca director, si ca redactor-sef, intr-o anumita perioada, cea a relansarii cu succes a Cotidianului, care cotidian este EXCELENT si la ora actuala! Daca nu-ti place, muta-te la jurnalul national sau fa-ti veacul pe OTV.
FELICITARI! Bravo! FELICITARI! Sa aveti sanatate si intotdeauna puterea de-a discerne ce-i de interes pentru noi, cititorii! Multumesc pentru editia on-line.
ratiu a fost taranist, voi sunteti insa pupincuristii lui basescu.
e imoral sa va folositi de imaginea unui om impecabil, cum a fost Ion Ratiu, pentru a castiga capital de imagine voi, niste paunesti si vadimi ai zilelor noastre.
Ce trebuia sa devina si ce a ajuns. Cotidianul trebuia sa devina un ziar de elita, un ziar conservator. Si cand colo a incaput pe mana oportunistilor si a lingailor lui Basescu. Domnul Ratiu se rasuceste in mormant.
As feicita ziarul pentru cele 5000 de numere daca nu ar fi inacaput pe mainile inerlopului S.O.Vantu.
Nu este prea onorant pentru un ziarist ce se pretinde curat , sa fie simbrias la Vantu.
La Multi Ani!
La acest ziar poti vedea reportaje destul de bune,comparand cu
ziarele mafiote ca;adevarul,jurnalul national sau ziua pe care nu
le citesc nici daca m-ar plati .
Deci urez un sincer 'Viata Lunga'
Seniorul Ratiu este in Cer si misloceste pentru noi !
Fie ca Tatal Creator si Mintuitorul Cristos sa ne Bine-Cuvnte,cu Moralitatea si Intelepciunea Sa Divina,sa Desteptati din Morti si sa duceti spre Mintuire Sufletele Neamului Rominesc atit de chinuite.. prin Promovarea si Mediatizarea Adevarului care ne ELIBEREAZA..din Moarte si Pacat.. precum spune Cristos prin Vestea"Buna.. a tuturor celor ce cred in EL ca Domn-Mintuitor-
Va incurajez,ca prin deosebita meserie pe care o practicati,sa aduceti speranta,lumina,bucurie,bine-cuvintare si mintuire umanitatii, prin pix-elii si portavocea cu care va inzestrat TataL-Creator care nu n-ea dat un Duh de Frica.. si ca si reali-chrestini,
avem un Duh de Putere.. de Dragoste.. de Chibzuinta..!(2Timotei1cu7)
Cu cat veti fi mai buni,adica verticali, veti fi catalogati in fel si chip.Intotdeauna este loc de mai bine.Cei care va critica sunt suparati ba pe unii ba pe altii.Li se pare nefiresc sa subliniati ce-i bine,sa criticati ce nu este.Cei care va citim,cu ochii si cu mintea,va vom mustrului prieteneste,daca va fi cazul.Incepe in curand campania.Eu cititorul,ma bizui si pe voi. SUCCES!!
Sigur Ion Ratiu se rasuceste in mormant la vestea ca ziarul relansat de el a ajuns carpa de sters pe jos a unui FSN-ist de frunte, securisto-comunisto-kgbist, numit Ba-secu !
Faptul ca acum Cotidianul este propietatea dlui S.O.Vantu paleste fata de slugarnicia si pupincurismul majoritatii ziaristilor de aici fata de Ba-secu, in frunte cu lingaul sef TRU !
13 | Cocteau
15 | the best
17 | Juliuss
Cititorii gandesc la fel ca voi, chiar si cei care-l pupa-n fund pe Ba-secu :
Cotidianul a ajuns fituica prezidelului, port-drapelul cultului personalitatii lui Ba-secu !
Dupa Ceausescu si dementa regimului sau, un alt cult al personalitatii in Romania este exclus sa mai fie acceptat !
Sunt un prieten al ziarului dv. de cand miracolul internet o permite. Sunt prietenul dlui Ratiu (si dupa trecerea sa in nefiinta) din '90 de la Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi. De aceea, va intreb: ce percutanta ar fi avut ziarul dv daca ar fi fost... televiziune. si asta din '90 de cand i s-au oprit vagoanele cu material tv la frontiera. Ce ar fi fost Romania daca va aparea ziarul in '90. Nazuintele sale sunt si azi prezente in "atmosfera" publicatiei. V-as fi indragit sa va vad evocandu-l la aceasta aniversare, sa razbunati gestul gloatei de a fi scos un magar cu papillon in fata unei adunari electorale la Tulcea pe care o prezinta batraul. Poate nu-i tarziu. Reverentios, TB
Am aflat intre timp articolul domnului Nemteanu. Sunt bucuros, incantat chiar, sa stiu ca toate motivele sunt prezente astfel incat sa va cer iertare pentru "mustrarea" postata anterior. A avut serverul dificultati de acces dincolo d epagina principala in noaptea ce tocmai a trecut. Binete. Acelasi prieten, TB
Felicitari,sa scoateti la lumina vicleniile ticalosilor nomenklaturisti care vor sa domine si sa perverteasca constiinte acum prin puterea banului furat.
In mod Special D-lui Traian Ungureanu,care a contribuit enorm,facind din acest COTIDIAN..un LIDER detasat in Media Romaneasca,fiind un demn urmas al regretatului SENIOR-Ion Ratiu..atit de Dusmanit,Prigonit si Rejectat de Fariseii PNT-isti cretini demonizati..si inclusiv de atitea alte Likele Penale precum Doru Braia..care au Beneficiat in chip absolut mirsav de Filantropia Seniorului Ratiu..tradind atit Cotidianul,cit si mai ales Fundamentul Politic,Moral si Spiritual al Seniorului..care dupa ce l-au mincat de bani grei.. l-au aruncat din partid ca pe un caine..ingropind-ul in uitare vesnica..!!!
Consider ca foarte inteleapta actuala politica a subiectelor,dar si a simpatiilor" social mediatice ale Cotidianului,fapt de care a si fost pro-pulsat pe Drept merit pe primul loc in media top,alaturi bineinteles de Marele Presedinele jucator Traian Basescu.. BRAVOOOS BAIETI !!!
Imi pare rau ca atunci in 1990 nu am inteles ce om valoros pentru Romania este Ion Ratiu, eram prea tanara. Cotidianul il citesc de cand cu colectia literatura, deci aveti dreptate, este o campanie de marketing buna si ma bucur ca imi pot astfel permite si carti noi. Insa intr-adevar un defect are ziarul, e prea basescian. Noroc ca este si destept.
In 1990 romanii au pierdut ocazia imensa de a scapa de comunism. Daca ar fi votat pe Ion Ratiu, astazi, alta ar fi fost soarta tarii. Din nefericire au votat tradatorii secu-comunisto-bolshevici din preajma iliescului si ce a iesit vedem astazi cu totii. Ce le ramane astazi romanilor este sa mearga cu lumanari la mormintele SENIORILOR politicii romanesti de atunci (Ion Ratiu, Corneliu Coposu)si plangand sa le ceara iertare. Poate asa Cel de Sus ne va lumina si vom gasi drumul cel bun pentru neamul nostru iesind din era bezmetica in care cu vinovatie am aruncat tara votand stramb. Ocazia de a pasi pe drumul progresului si bunastarii ne-a fost la indemana, dar am refuzat sa o folosim. Ne vor ierta oare urmasii pentru faptul de a fi inchinat tara profitorilor si jefuitorilor postdecembristi ???
Bietul Ion Ratiu s-ar răsuci in morm??nt daca ar sti că ziarul lui a devenit un oficios al puterii, al unui om care reprezinta tot ce el dispretuia: incultura, grobianismul, mirlania, mitocanismul ... ?ncercaţi fie şi pentru o secundă sa-i alăturaţi pe Raţiu şi pe Băsescu, papionul cu hăhăitul, diplomaţia cu păsărica, eleganţa cu ţiganca ??mpuţita.. Ce aţi fost şi ce aţi ajuns!!!!!!!!!1
Bietul Ion Ratiu s-ar rasuci in morm??nt daca ar sti ca ziarul lui a devenit un oficios al puterii, al unui om care reprezinta tot ce el dispretuia: incultura, grobianismul, mirlania, mitocanismul ... IncercaTi fie şi pentru o secunda sa-i alaturati pe Ratiu si pe Basescu, papionul cu hahaitul, diplomatia cu pasarica, eleganta cu tiganca ??mputita.. Ce ati fost şi ce ati ajuns!!!!!!!!!1
Nu este ca "Times". Este un ziar care nu are o ideologie. Ziarele occidentale sunt de dreapta sau de stanga si se recunosc ca atare. Orice derapaj este sanctionat. Ziarele sunt un fel de pastratoare ale convingerilor politice. "Cotidianul" s-a atasat de persoane si de partide, nu de convingeri. Este cu Basescu. Cu PD-L. Indiferent de ideologia acestora. In rest, nu ma pricep la tehnica scrierii unui articol si nu imi permit sa evaluez profesionalismul celor care fac ziarul. Cat despre Ion Ratiu, exageram putin. Era un adevaral gentleman, dar nu se potrivea cu situatia. A venit, atunci, in '90, cu un discurs strain de constiinta romanilor. Nu a avut abilitatea de a specula situatia. Iliescu stia cum stau lucrurile si ne-a pacalit pe toti. Ratiu si Campeanu au venit cu un discurs european cand romanii aveau alte necazuri. Nu au speculat nici entuziasmul anticomunist. L-a canvertit Iliescu in regret pentru "comunismul cu fata umana". Ticalos, dar i-a invins. Pe toti. Si a tinut tara asta inca 10 ani in mizerie. Pentru asta, pentru ca nu au stiut cum sa se descurce, pentru ca inabilitatea lor l-a propulsat in fata pe un monstru ca Iliescu, Ratiu, Campeanu, Coposu ar trebui putin criticati. In rest, celor care au murit sa le fie tarana usoara, iar celor care mai sunt in viata sa le dea Dumnezeu sanatate. Macar sa fie repere, daca nu au reusit sa fie lideri.
pentru un cititor.
Ei veneau dintr-o alta lume. Nu este vina lor ca romanii in majoritate covarsitoare nu i-au inteles. Acum unii incep sa inteleaga mesajul lor. Este prea tarziu insa. Spre acea lume Romania doreste sa se indrepte. Drumul e lung si anevoios fratii mei. Extrem de anevoios. Atunci romanii i-au votat pe zambaretii mincinosi care deja puneau la cale MARELE JAF. Mi se rupe sufletul sa vad ca sute de mii daca nu milioane de romani se sting cu zile din cauza saraciei la care au fost redusi de haitele de profitori jefuitori de care s-a inconjurat iliescul. Acesta este pretul amar al erorilor din anii postdecembristi
COTIDIANUL este o publicatie quality si creatorul sau, precum si familia RATIU, cred ca sunt multumiti. Episoadele cu I. Carstoiu si D. Diaconescu sunt regretabile, "un mare rau" pentru colectivul ziarului, dar si pentru cititori. Sub conducerea dlui Doru Buscu si prin initiativa unui "ziar cu carti si DVD-uri", Cotidianul este un ziar citit, obiectiv, lider al presei.
Felicitari si succes in continuare!
P.S.
Nu reusesc sa-i inteleg pe cei carora nu le place acest ziar, il dispretuiesc, dar sunt in permanenta prezenti pe forumuri comentand articolele jurnalistilor de la Cotidianul; cand nu-ti place ceva -eviti orice apropiere de acel ceva-.
Ion Ratiu s-ar intoarce in mormant sa vada ca ziarul fondat de el a ajuns pe mana unui infractor ca SOV, si a devenit un ziar al unor interese meschine, al urii, al razbunarilor si politelor de platit.Un ziar de cacat.
Trista aniversare. Mincinoasa aniversare. Cotidianul lui Ratiu este doar istorie. Nu exista nici o legatura intre ceea ce scria Ion Ratiu in acel prim editorial si ceea ce face Cotidianul acum.
Manjiti memoria lui Ion Ratiu pretinzand ca ziarul asta mai are vreo legatura cu el.
Mai cretinilor. El nu s-a intors doar pentru a face un ziar. El s-a intors pentru ca era roman, s-a intors sa puna umarul , nu sa intinda mana ca SOV si alte personaje pe care acum Cotidianul le apara.
Pentru mine nu e important cine finanteaza ziarul, ci calitatea lui. Dupa parerea mea este cel mai bun ziar romanesc la ora actuala, cu ziaristi de un inalt nivel cultural si profesional, dovedind seriozitate, inteligenta, talent scriitoricesc. Intrunind aceste calitati, mi se pare normal sa se "adreseze" unui altfel de "segment" al populatiei, cu un nivel cultural peste cel mediu, daca nu chiar elitist. Felicitari!!!!
mda, cu bune sau rele, cotidianul este unul din putinele ziare credibile din romanica, si desi de-a lungul timpului a fost si mai este infiltrat de secu' este un ziar echidistant si corect, un lucru extrem de necesar in zona, mai ales acum cu noua expansiune ideologica si propagandistica a kgb-ului.in '90 am fost unul din cei 4% dintre romani suficient de inteligent & informat care l-au votat pe Dl. Ratiu, in colosala opozitie cu activistul ilici iliescu. am fost chiar martor ocular la zadarnicirea unei tentative de descindere a domniei sale in provincie, cind securitatea a instigat un grup de tigani sa atace masina D-lui Ratiu, sub privirile apatice a citorva militieni somnolenti. a fost un esec regizat,cum era sa fie si primul miting al A.C. in zona, cind tineretul fsn a fost adus cu convocator sa ne injure si sa ne atace.au urmat cunoscutele mandate ale lui ilici, cu efectele sale nefaste asupra tarii si benefice asupra conturilor si patrimoniului securitatii.a fost o rusine, da, rusii 'ne, ca tot ei ne-au mai... prezenta unor gunoaie jurnalistice ca cristoiu & la cirma ziarului, nu ca niste turnatori mai spilcuiti, ca carol sebastian -cacofonia este intentionata si binevenita in acest caz-ar fi fost mai breji, si cu toate astea, acum cind psd/pcr-main stream isi reincalzeste aceeasi supa acrita: nasty 4 houses (intre timp s-or fi facut 7!)plus ...piper marca ''marean'', avem nevoie si de ceva presa de calitate, care sa ne mai dea si informatie, nu doar adulare si limbi. biata romania!
@observator 01- dar tu crezi ca un ziar trebuie sa dispara pt ca i-a murit fondatorul ? in cartea ta de munca iti completeaza si azi aceeasi persoana de acum 20 de ani ? toti ne schimbam , e normal ca ziarele sa tina pasul cu evolutia noastra , cu gusturile si nervul nostru civic , uneori ne-o iau inainte si asta se si vede la COTIDIANUL ! LA MAI MULTI ANI ! iar pt cei carora nu le place ,,orientarea '' Cotidianului : SA FUGITI BINE ! aveti alternative destule .
Ziarul dvs.este foarte bun.Felicit echipa de redactie si pe toti cei ce participa la editarea lui.Doar numele actionarului(dl.Vintu)nu inspira incredere.Mai bine era daca il cumpara Financial Times.
Odata cu FELICITARILE MELE, va transmit
NU STERGETZI POSTARILE INJURIOASE ALE PROPAGANDISTILOR PLATITZI DE PSD, PRM, PNL, PC !
...pentru ca si alea sunt o parte a istoriei ziarului si, mai ales, a Romaniei !
Generatziile ce vin dupa noi trebuie sa stie pe cine au avut PRINTRE stramosii lor...
@lumy#59: Cotidianul pe care il voia fondatorul si cel de azi seamana la fel de mult ca Ratiu si Vantu-FNI. Un om si un escroc. Ratiu voia un ziar de indepedent de informatie, Vantu l-a transformat intr-o foaie de barfa, propaganda si scandal, cu o redactie controlata de zvonaci si raspandaci ai impostorului din deal.
Cred ca nu ai inteles ce scria Ratiu. Si nici ce am scris eu. O fi asta Cotidianul d-tale, dar nu mai are nici o legatura cu fondatorul. Sa fie cum vor ei, dar sa nu-l amestece pe Ratiu in mocirla lor. E o ticalosie.
@Observator_01 - daca RATIU s-a dus la cele vesnice si a lasat un ziar fondat de el , printre multele lui initiative civice , nu inseamna ca ce a gandit el atunci se mai potriveste cu ce gandim noi azi . El a fost fondatorul , cei de azi sunt continuatorii si formatorii opiniilor noastre ,opinii care nu mai coincid cu cele de acum 16 ani! Accepta si tu schimbarea si mai ales intelege ca nu impieteaza cu nimic memoria lui ION RATIU ceea ce citim noi azi in COTIDIANUL , si , cateodata , ne permitem sa mai si comentam .
Daca "galbenusul" (adica Ratiu, pt cei de virsta mea de-atunci) pe care-l purtam in piept in '90, sub privirile devoratoare ale FSNistilor, ar fi avut succes (desi era imposibil, mi-am dat seama ulterior), Romania ar fi avut sansa sa fie, astazi, o TaraEuropeana si nu un teritoriu care, ca brand de tara mult-cautat, nu-si poate pune decit GUNOIUL!
Veti plati scump pt Oribilitatea voastra demonica... !!!
Ati Ramas Aceiasi Kakati-Jegosi-Penali-idioti si dupa atita vreme de Democratie..!
Sinteti niste Cirnati Frustrati si Complexati plini cu kakat-spurkat !
Va compatimesc ! Mie Mila..! Mie Sila..! Mie Skirba..! VOMIT...!!! FUCK_0FF !!! !!!!!
CU ALTE CUVINTE, ZIARUL S-A DILUAT DE TOT. ION RATZIU PARCA NICI NU A EXISTAT. EVIDENT CA, DESHI SUPRAVIETZUIND DIN GREU IADULUI MASACRATOR COMUNIST, CORNELIU COPOSU VA RAMANE IN ISTORIA NEMURITORILOR, IAR RATZIU... NICI NU A EXISTAT VREODATA. DIN ISTORICUL COTIDIANULUI PREZENTAT AZI, 11MARTIE2008, CONSTAT CA ESHECUL PERPETUU AL COTIDIANULUI ESTE SIMILAR CU ESHECUL PERPETUU AL LUI RATZIU. IADUL ESTE UN JUDECATOR FOARTE ATROCE, NU POATE FI EVITAT, CEL MULT CU PRETZUL DISPARITZIEI DEFINITIVE. IN FATZA NEMURITORULUI CORNELIU COPOSU, INEXISTENTUL RATZIU NU ARE NICI O PUTERE. (IAR VOI, AMARATZI SECURISTOIZI CARE MA "IZOLATZI" INFORMATZIONAL, BAGATZI IN CAPATZANILE VOASTRE, DECAT CA VOI, MAI BINE NIMIC)
Bine era daca Domnului Ratiu ii "iesea"unul sau mai multe posturi de televiziune(cam cate are maleficul Voiculescu)alta era situatia.Pacat ca romania nu era "coapta"pentru inimosul si binecrescutul Domn Ratiu.Pacat!Romania a avut "noroc"din plin,cu Muppets-Iliescu,si se pare ca inca este "in carti"Biata tara Romania mea!!!
Am pus ochii pe ,,Cotidianul'' de mai multi ani. Marturisesc ca de o vreme, de cind au fost lansate colectiile de carti, atentia mea a crescut. Citesc cu mare placere si interes ,,Cotidianul''. Este singurul ziar cotidian care merita, din punctul meu de vedere, cele mai multe aprecieri. Are un continut divers, materialele sunt scrise de oameni destepti, care stiu sa dea viata cuvintului, care transmit informatii interesante, intr-un stil elegant, concis, eficient. Cite ziare din Romania au rubrici dedicate culturii? De asemenea, cite dedicate tehnologiei IT? Iar de editorialisti, ce sa mai spun? Ca sunt excelenti? Este prea putin spus. Primiti, va rog, si din partea mea felicitari, urari de sanatate, sa fiti destepti si fara frica, sa vedeti, in continuare, si partea plina a paharului. VA ADMIR !
Constantin Marin - secretar de redatie al revistei de cultura ,,Axioma''
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach.
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci.
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public.
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K.
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu.
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european.
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia.
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".