Login Inregistrare ca membru
Mar, 22 Mai 2012, 23:33
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
30.000 de cadre MAI au prins 8.000 de chiulangii
Avem o medie de patru poliţişti pentru prinderea unui elev absent de la ore în ultima lună. Siguranţa în şcoli este declarată prioritate pentru Poliţia Română.
Aproximativ 30.000 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti comunitari au supravegheat perimetrul şcolilor în ultimele patru săptămâni. Ei au prins aproape 8.600 de elevi care chiuleau de la ore. „Direcţia Poliţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a lansat o acţiune naţională care are ca obiectiv prioritar creşterea gradului de siguranţă a elevilor, garantarea unui climat de siguranţă şi securitate publică în zona şcolilor“, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române. Purtătorul de cuvânt al IGPR, Diana Popa, explică faptul că aceste acţiuni au fost demarate „în urma semnalelor apărute privind consumul de droguri, intrarea persoanelor străine în şcoli şi alte probleme care vizau siguranţa în şcoli“.
Astfel, „în scopul prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar, poliţiştii au desfăşurat o serie de activităţi în urma cărora aproximativ 8.592 de elevi au fost depistaţi în timp ce absentau de la cursuri“. În aceste acţiuni au fost angrenaţi 21.625 de poliţişti, sprijiniţi de alţi aproximativ 8.900 de lucrători ai Jandarmeriei şi ai Poliţiei Comunitare. Purtătorul de cuvânt al IGPR, Diana Popa, spune că elevii nu au fost strânşi doar din baruri, ci şi din jurul şcolii, de pe străzi sau din parcuri, apoi au fost duşi la şcoală sau acasă.
„Pe lângă alte probleme ne ocupăm şi de această problemă a absenteismului şi o luăm foarte în serios. Noi acţionăm în scopul antivictimizării, în prevenirea şi combaterea violenţei. Acei elevi pot fi victimele unor dealeri de droguri, de exemplu. Prin lege, minorii nu trebuie să stea nesupravegheaţi“, spune Diana Popa.
La nivelul Capitalei, razii prin baruri sunt făcute şi de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, printr-un parteneriat făcut cu Poliţia locală şi cu Jandarmeria. Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, spune că elevii bucureşteni care chiulesc nu sunt luaţi de pe stradă. „Nu avem cum să facem acest lucru. Chiar şi în raziile desfăşurate în baruri, noi ne ocupă de comercianţi, verificăm dacă se vinde alcool minorilor, iar inspectorii şcolari care ne însoţesc se ocupă de elevi. Dar, repet, noi nu luăm elevii de pe stradă“, explică Christian Ciocan.
În raportarea făcută de Inspectoratul General se arată că Poliţia Română a asigurat „supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare aflate în perimetrul a 2.400 de şcoli“. În zonele imediate au fost verificate şi 7.800 de unităţi economice, iar 61 de persoane au fost depistate şi sancţionate pentru comercializări de produse alcoolice elevilor. În momentul supravegherii zonelor şcolare, poliţiştii şi-au contorizat şi aproape 8.000 de acţiuni de verificare a accesului în unităţile de învăţământ pe care le-au mai făcut şi la începutul anului şcolar.
Ce ar trebui să caute Poliţia
În timp ce poliţiştii umblă după elevii chiulangii, cazuri extrem de grave, în care s-a făcut uz de armă şi au fost ucişi sau răniţi oameni, rămân nerezolvate. Cel mai important dintre acestea este cazul Serghei Gorbunov. Din seara zilei de 29 ianuarie 2009, când în urma unui jaf armat de la o casă de schimb valutar din Braşov o persoană a fost ucisă şi alte două au fost rănite, poliţia se chinuieşte să-i prindă pe autorii crimei. Principalul suspect al poliţiştilor în acest caz, Serghei Gorbunov, a declarat anchetatorilor că are alibi.
Prin urmare, anchetatorii încă mai bâjbâie după criminali. Un alt caz important rămas şi el nerezolvat este cel legat de furtul armelor din depozitul militar de la Ciorogârla, petrecut în urmă cu două săptămâni. Şi în acest caz, anchetatorii nu au găsit o pistă concretă, cercul suspecţilor fiind foarte mare: anchetatorii au audiat peste 130 de persoane. Dintre acestea au fost reţinute şapte persoane, trei rămânând în arest, iar patru urmând a fi cercetate în stare de libertate. Armele dispărute nu au fost găsite.
La sfârşitul săptămânii trecute, nişte infractori mascaţi şi înarmaţi au jefuit o bancă din Cluj-Napoca. În fix 66 de secunde, aceştia au reuşit să sustragă din bancă echivalentul în lei a 70.000 de euro şi să dispară. În urma acestui caz, ministrul Internelor a acuzat conducerea băncii respective că nu a asigurat paza în mod corespunzător la filiala respectivă, acesta fiind unul dintre motivele ce au permis hoţilor să opereze foarte uşor şi să se facă nevăzuţi. Un exemplu de operativitate şi de promptitudine a fost oferit, zilele trecute, de către poliţiştii maghiari în cazul Marian Cozma. Aceştia au reuşit după doar 36 de ore să-i aresteze pe principalii suspecţi.
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
4 comentarii
Vezi primele comentarii
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
TOP NEWS
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".












