Home » Home » Features » 21 august 1968: schimbarea la faţă a lui Ceauşescu. De conjunctură

21 august 1968: schimbarea la faţă a lui Ceauşescu. De conjunctură

25 Aug 2008 Mirela Corlatan | 0 comentarii | 3780 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Documentele de arhivă demonstrează că poziţionarea dură a lui Nicolae Ceauşescu împotriva invaziei trupelor sovietice în Cehoslovacia nu s-a datorat unor convingeri reformiste, ci unui impuls de moment pe care ulterior l-a metamorfozat într-un spectaculos capital de imagine.
 
Felul in care au fost stocate evenimentele din august '68 in arhivele romanesti contureaza pentru Romania un profil de tara profund comunista si nu democratica
Felul in care au fost stocate evenimentele din august '68 in arhivele romanesti contureaza pentru Romania un profil de tara profund comunista si nu democratica
La concurenţă cu războiul din Vietnam, situaţia din Cehoslovacia a fost încă de la începutul anului 1968 reflectată pe larg în presa de la Bucureşti. Paginile „Scînteii” reflectau în detaliu tot ce se întâmpla la Praga, ca ecou al interesului tot mai mare arătat de puterea politică încercărilor de a ieşi de sub papucul Moscovei. Ceauşescu părea el însuşi tentat de această posibilitate, însă - după cum o demonstrează documentele - aceasta a fost la început mai mult o formalitate, apoi doar o realitate generată de factori conjuncturali.

România a început să facă notă distinctă în rândul celorlalte ţări membre ale Tratatului de Varşovia în februarie 1968, la Budapesta, unde a avut loc o întâlnire pregătitoare a secretarilor comitetelor centrale, în vederea Conferinţei Internaţionale a Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti, programată pentru sfârşitul anului. Ca urmare a tensiunilor dintre URSS şi China, aceasta din urmă a fost atacată în absenţa vreunui reprezentant, fapt ce l-a făcut pe Paul Niculescu-Mizil, reprezentantul României, să se opună înfierării.

Acuzaţiile au fost redirecţionate apoi către însuşi regimul de la Bucureşti - vizând prevalenţa naţionalismului în faţa internaţionalismului -, fapt ce l-a făcut pe Niculescu-Mizil să părăsească întrunirea, iar mai târziu ca România să fie exclusă de la alte discuţii. Inclusiv sau în special de la cele ce vizau situaţia din Cehoslovacia. Pe acest fond, Bucureştiul amână reînnoirea Tratatului româno-sovietic şi îl semnează în schimb pe cel cu Cehoslovacia, al cărui text a fost aprobat în Prezidiul Permanent al CC al PCR din 27 mai 1968, după ce fusese negociat cu partea cehoslovacă.

Asocierea dintre cele două ţări este astfel consolidată, deşi pe fond, avea s-o demonstreze trecerea timpului, obiectivele erau diferite: Praga dorea reformarea sistemului, Bucureştiul doar un control absolut, fără imixtiuni externe. Într-un grup ce avea să fie numit „Mica Antantă“, celor două ţări avea să li se alăture Iugoslavia, care, la rându-i, era percepută ca un stat nealiniat şi avea în Occident o imagine aparte. Pentru ţările vestice, ceea ce se întâmpla în Cehoslovacia şi în ţările din jur era însă eclipsat de Vietnam, aşa cum revoluţia din 1956 din Ungaria fusese eclipsată de criza Suezului.

De cealaltă parte, se cristalizase alianţa „celor cinci“: RDG, Polonia, Bulgaria, Ungaria (pe o poziţie oscilantă însă) şi, în fruntea lor, URSS. Aceasta vede la Praga pericolul unei contrarevoluţii, favorizată de politica prim-secretarului Aleksander Dubcek. Ca urmare a apropierii Congresului Partidului Comunist Cehoslovac şi a intensificării aşa-ziselor forţe de dreapta, revizioniste, la graniţă încep să fie masate trupe, la iniţiativa grupului „celor cinci“, informaţie care, graţie serviciilor secrete, începe să circule în mediile diplomatice.

Vizita lui Ceauşescu în Cehoslovacia, pe 14 şi 15 august, are loc, aşadar, în acest context, ea urmând unei vizite similare între 9 şi 11 august a lui Tito. Mesajul public al lui Ceauşescu după întâlnirea cu Dubcek, în condiţiile neimplicării Occidentului: România este împotriva unei intervenţii militare în Cehoslovacia, dar nu există o înţelegere specială româno-cehoslovacă.

Pe 17 august, „conservatorii“ cehoslovaci, conduşi de Vasil Bil’ak, i-au dat lui Brejnev semnalul pentru a intra cu trupe în Cehoslovacia. S-a ales data de 20 august pentru că atunci, cu ocazia Congresului PCC, putea fi „culeasă“ cu uşurinţă întreaga conducere de partid, ce urma să se găsească alături de majoritatea membrilor Adunării Naţionale şi ai guvernului. Planul era ca trupele invadatoare să ocupe punctele strategice ale ţării şi ale Pragăi (televiziune, radio, redacţia „Rude Pravo“ şi alte instituţii), să se facă apel la populaţie pentru sprijinirea „adevăratei stângi“, apoi să se convoace Comitetul Central şi Adunarea Naţională pentru a alege o nouă conducere de partid şi un nou guvern.

Pe 20 august, la miezul nopţii, trupele sovietice, respectiv 29 de divizii, 7.500 de tancuri şi circa 1.000 de avioane, au invadat Cehoslovacia, însă rezultatele nu au fost cele scontate: Dubcek nu a putut fi înlocuit, iar controlul mijloacelor de comunicare nu a putut fi preluat pe cât de repede se aştepta grupul lui Bil’ak.

În România, informaţia despre invazie a ajuns la ora 3 dimineaţa. Potrivit relatării din presa postdecembristă a lui Paul Niculescu-Mizil, pe atunci secretarul CC pe probleme externe şi propagandă, el a fost care a aflat primul, de la Eugen Ionescu, corespondentul Agerpres la Praga. Ceauşescu a aflat imediat după, de la Niculescu-Mizil, convocând Prezidiul Permanent al CC. Ulterior s-a aflat că un funcţionar al Ambasadei sovietice la Bucureşti lăsase la sediul CC o notă nesemnată prin care conducerea PCR era totuşi informată de evenimentele din Cehoslovacia, justificate prin faptul că „prim-secretarul CC al PCC acţionează, în ultimul timp, de pe poziţii făţiş de dreapta, oportuniste“ şi prin „cererea majorităţii membrilor Prezidiului şi ai Cabinetului“ de a „acorda neîntârziat ajutor în lupta împotriva contrarevoluţiei“.

Nota de la Ambasada sovietică nu convinge însă pe nici unul dintre membrii Comitetului Executiv al CC al PCR, după cum demonstrează stenograma şedinţei pe care Ceauşescu a convocat-o pentru ora 6.30 în dimineaţa zilei de 21 august. Ceauşescu propune, iar tovarăşii acceptă, să fie trimisă o scrisoare „celor cinci“ în care să se arate că „nu împărtăşim punctul lor de vedere că acolo există elemente contrarevoluţionare şi considerăm că este o gravă eroare intervenţia militară în Cehoslovacia“. Stenograma şedinţei, ce se găseşte la Arhivele Naţionale, Fondul CC al PCR (Cancelarie), este reprezentativă pentru modul în care se luau deciziile în acest for.

Până la ora 8.15, toţi membrii Comitetului Executiv au apucat să aprobe, fără crâcnire, cele propuse de Ceauşescu. Printre altele, „reînfiinţarea gărzilor muncitoreşti, ca unităţi înarmate ale clasei muncitoare, pentru apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului nostru. Să facem tot gărzi patriotice şi la ţară“. Ideile au fost reluate şi în plenara comună a CC şi a Consiliului de Stat, timp în care, în exterior, s-a aranjat celebra manifestaţie din Piaţa Palatului. Cifra estimativă a participanţilor este de 80.000, cu mult peste aşteptările lui Ceauşescu.

Reacţia acestuia în faţa valului de solidaritate cu ceea ce se întâmpla în Cehoslovacia a variat de la nelinişte la exaltare, după cum au relatat după 1989 mai mulţi nomenclaturişti ai momentului, aflaţi în preajma lui Ceauşescu. Cu alte cuvinte, treptat, acesta s-a lăsat dus de val şi, în faţa mulţimii, avea să ţină un discurs pe un cu totul alt ton decât cel adoptat în şedinţele din care tocmai ieşise. De la raţional la vehement, pentru Ceauşescu nu a fost decât un pas, unul ce avea însă să constituie marele noroc al carierei sale politice, prin capitalul de imagine pe care i l-a adus ulterior.

„Nu există nici o justificare, nu poate fi acceptat nici un motiv de a admite pentru o clipă măcar ideea intervenţiei militare în treburile unui stat socialist frăţesc. (...) Se vor găsi poate mâine unii care să spună că şi aici, în această adunare, se manifestă tendinţe contrarevoluţionare. Răspundem tuturor: întregul popor român nu va permite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre. (...) Dorim ca poporul nostru să aibă unităţile sale înarmate pentru a-şi apăra cuceririle revoluţionare“, a declamat Ceauşescu, conştient că o eventuală intervenţie sovietică în România ar fi echivalat cu debarcarea sa. Înainte de toate, îşi apăra, deci, propria poziţie.

La Praga, ca urmare a solidarizării civililor cu liderii de partid şi reformele creionate încă de la începutul Primăverii, sovieticii au fost nevoiţi să recunoască vechea conducere a PCC, în frunte cu Dubcek. Pe 22 august, la Congres, delegaţii i-au reales în funcţii pe foştii conducători. Bil’ak şi ceilalţi complotişti, care chemaseră trupele sovietice, au pierdut însă. Pentru a rezolva situaţia, Brejnev a dispus ca membrii Comitetului Executiv de la Praga să fie duşi la Moscova. Situaţia era deci departe de a fi detensionată. La Bucureşti, pe 23 august a avut loc parada militară, la care - după cum promisese Ceauşescu - au defilat formaţiuni de gărzi patriotice. Cum sprijinul Occidentului a întârziat să vină chiar şi în situaţia aceasta de criză - fiind considerată o problemă internă a Pactului de la Varşovia -, Ceauşescu a început să caute aliaţi în apropiere.

Fireşte, privirea sa s-a îndreptat spre Iugoslavia, ceea ce a determinat întâlnirea cu Iosip Broz Tito la Vîrşeţ, pe 24 august. Ceauşescu, însoţit de Emil Bodnăraş, i-a cerut liderului de la Belgrad o asigurare că, în cazul unui conflict, armata şi autorităţile române s-ar putea retrage pe linia Timişoara-Turnu Severin în Iugoslavia. Tito i-a dat însă un răspuns evaziv, invocând problemele Iugoslaviei de la graniţa cu Italia, care ar putea profita de situaţie şi, cu sprijinul Albaniei, să încerce recuperarea teritoriilor pierdute în timpul războiului.

După doar patru zile de la marea manifestaţie, întors în ţară, Ceauşescu s-a văzut, prin urmare, nevoit ca în şedinţa Comitetului Executiv al CC al PCR de pe 25 august să-şi schimbe substanţial poziţia. „Am exprimat părerea noastră că nu ar fi bine ca să se ridice problema aceasta la Organizaţia Naţiunilor Unite. În sensul acesta, de altfel, am şi trimis pe Corneliu Mănescu, ministrul nostru de Externe, la ONU, cu indicaţia de a nu face nici o declaraţie la Consiliul de Securitate.

În general să nu se antreneze Consiliul de Securitate. În general să nu se antreneze nici în declaraţii de presă şi ar fi de dorit să nu se ajungă la o discuţie în Adunarea ONU“, a dat înapoi Ceauşescu, după cum arată stenograma şedinţei din 25 august. Tot în acea şedinţă, Ceauşescu relatează cu lux de amănunte discuţia avută cu ambasadorul sovietic A.V. Basov, în care i-a expus poziţia României faţă de URSS, care urma să fie transmisă şi oficial printr-o scrisoare adresată PCUS. „Sigur, nu reuşesc să citesc toată puzderia de ziare, dar nu cred să fi apărut vreun articol în care să se pună în discuţie Uniunea Sovietică şi conducerea sa. Nu ştiu, poate dvs. aţi găsit ceva şi de aceea v-aş ruga să ne spuneţi. El a răspuns că nu a văzut nimic de felul acesta. (...)

După cum i-am mai spus tovarăşului Basov data trecută, noi considerăm că aceste deosebiri de păreri sunt vremelnice şi dorim să fie lichidate cât mai repede.“ Aşa suna demonstraţia de diplomaţie a lui Ceauşescu, relatată de el însuşi şi care arată că, practic, curajul său de a se opune URSS a durat doar o zi. Ziua de glorie 21 august 1968.

„Să fim ca o cetate de nepătruns“ 

„Tov. N. Ceauşescu: (...) Toată operaţiunea asta s-a produs noaptea. După ştirile pe care le avem, populaţia a început să se adune. (...) Sigur, nu ştim ce vor face tovarăşii cehoslovaci, dar practic Cehoslovacia este sub ocupaţie. (...) Să anunţăm acest lucru şi public, să dăm o informaţie. (...) Să pregătim o declaraţie a partidului şi guvernului român în care să exprimăm poziţia că nimeni, în nici un fel, nu poate să-şi aroge dreptul să se amestece în treburile altor state. (...) Să ne gândim ca această declaraţie s-o aducem şi la cunoştinţa membrilor ONU. Este clar că drumul pe care s-a pornit în Cehoslovacia este unul de aventură, care nu mai dă nici o încredere că aceste state pot să garanteze în vreun fel securitatea (...).
Tov. I.Gh. Maurer: Eu sunt absolut de acord cu propunerile făcute de tov. Ceauşescu (...).
Tov. Virgil Trofin: Şi eu cred că măsurile propuse aici sunt foarte bune (...).
Tov. Emil Bodnăraş: Drumuri de urmat sunt mai multe, dar singurul drum bun este numai acesta (...).
Tov. Paul Niculescu-Mizil: Eu sunt de acod cu toate propunerile făcute aici (...).
Tov. Maxim Berghianu: (...) Măsurile preconizate impun o disciplină de fier, o unitate de monolit în jurul partidului, a Comitetului Central, în jurul tov. Nicolae Ceauşescu, în jurul guvernului, să fim ca o cetate de nepătruns, în care să nu existe nici o fisură (...)“. (Fragment din stenograma şedinţei Comitetului Executiv al CC al PCR din 21 august 1968)

Acces la arhive
Documente inedite din Arhivele Naţionale Cehe privind evenimentele din Cehoslovacia au fost publicate de istoricul Mihai Retegan în lucrarea „1968. Din primăvară până-n toamnă“, apărută la Editura RAO în 1998. 

„Oamenii gândesc, judecă şi nu poţi să le spui: crede şi nu cerceta“ 

„Tov. N. Ceauşescu (despre întâlnirea cu ambasadorul sovietic): Tovarăşii noştri au luptat cu cei mai mulţi dintre ei în Spania. (...) Deci noi cunoaştem pe oamenii aceştia. (...) Cum putem noi azi să credem că ei vor să vândă Cehoslovacia imperialismului? (...) Trebuie ajutaţi mai bine să se organizeze şi noi le-am făcut anumite critici când am fost acolo. (...) Oamenii pot face greşeli, dar cine nu face greşeli? (...) După cât am citit şi eu, Lenin nu o dată a spus nu numai că se pot face greşeli, dar a luat şi poziţie autocritică, a spus: aici am greşit, aici am greşit. (...) Iată, sunt toate materialele acestea - şi am arătat volumele din bibliotecă - este bine să ne uităm din când în când la ele, nu pentru a lua citate de acolo, dar pentru a vedea cum a gândit, cum a acţionat Lenin şi a trage învăţăminte. (...) Nu pot să nu fie îndureraţi oamenii tocmai pentru că ţin şi sunt legaţi de PCUS, de Uniunea Sovietică. De aceea am propus, hai să ne întâlnim, cu toate partidele, să discutăm problemele. (...) Aşa am învăţat noi că trebuie să procedeze comuniştii şi că nu se poate altfel. Oamenii gândesc, judecă şi nu poţi să le spui: crede şi nu cerceta. Aceasta o spune numai Biblia, dar noi trăim în altă epocă. Biblia e rezultatul unei epoci când gândirea era destul de limitată, numai când câţiva gândeau. Astăzi (...) omul vrea să-i demonstrezi de ce este just aşa. (...) Nu poţi spune trebuie să mă crezi pe mine pe cuvânt. (...) Iată, acestea au fost discuţiile pe această temă.
Tov. Emil Bodnăraş: Foarte bine.
Tov. Ion Gh. Maurer: Trebuie să răspundem în aşa fel încât să nu se interpreteze răspunsul nostru (n.r. - către PCUS) ca o adeziune.
Tov. Gh. Stoica: (...) Într-adevăr, nu are nici un rost să intre în polemică, pentru că este o combinaţie, dracul să o ia, în care se combină perfidia cu minciuna, toate le conţine. (...) Să nu închidem ochii şi să vedem dacă se confirmă faptele că trupele se îndreaptă spre graniţele noastre. (...)
Tov. N. Ceauşescu: (...) Ceva din tot ce se spune tot e adevărat, mişcare de trupe au, cum tot aşa este adevărat că în toată zona ei au de regulă trupe. În Debreţin sunt două divizii sovietice şi sunt şi maghiarii. Ele s-au mişcat. La fel în Chişinău sunt câteva divizii permanente, ele într-adevăr s-au mişcat, fac pregătire. E greu să spui: domnule, de ce-ţi mişti trupele? Poate să-ţi răspundă: dar ce, n-am voie să fac ce vreau cu ele?“.
(Fragment din stenograma şedinţei Comitetului Executiv al CC al PCR din 25 august)

Schimbări în Securitate 

„Intensificaţi munca cu reţeaua informativă pentru cunoaşterea operativă a oricăror acţiuni duşmănoase; în cazuri deosebite, raportaţi imediat organelor locale, precum şi celor ierarhic superioare, luând în acelaşi timp măsuri energice pentru cunoaşterea oricărui act duşmănos“. Astfel îi îndemna Ion Stănescu, preşedintele Securităţii Statului, pe şefii de inspectorate într-o directivă emisă chiar pe 21 august 1968, publicată în Cartea Albă a Securităţii. Invazia trupelor sovietice în Cehoslovacia nu a rămas, deci, fără consecinţe nici la acest nivel, întrucât se dorea prevenirea acţiunilor „elementelor duşmănoase în legătură cu aceste evenimente“.

Pe fondul tulburărilor politice din acel an, a avut loc, de altfel, una dintre cele mai mari reforme la nivelul agenturii Securităţii: peste 30% din totalul de 119.000 de informatori, colaboratori, rezidenţi şi gazde de case de întâlnire şi conspirative au fost înlăturaţi din sistem. Paralel, au fost recrutate aproape 14.000 de persoane pentru „realizarea urmăririi informative speciale şi a supravegherii informative generale“, după cum relevă un studiu publicat în „Caietele CNSAS“, nr. 1/ 2008.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
FEATURES
 
CELE MAI