Home » Bani & Afaceri » Joburi » 10.000 de euro pe lună, câştig la stat, fără studii de specialitate la 28 de ani

10.000 de euro pe lună, câştig la stat, fără studii de specialitate la 28 de ani

30 Iun 2009 Doru Cireasa | 5 comentarii | 8409 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Ministerul Transporturilor va reduce masiv, de azi, veniturile angajaţilor Autorităţii Civile Aeronautice, din care unii câştigau lunar până la 10.000 de euro.
 
Radu Berceanu
Salariile din cadrul Autorităţii Aeronautice Civile din România (AACR) vor fi reduse, din 1 iulie, cu un sfert, iar unele sporuri vor fi micşorate sau chiar eliminate, a declarat ieri ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Aceasta se va întâmpla cu ocazia intrării în vigoare a unui nou Contract Colectiv de Muncă al instituţiei. Potrivit ministrului, în cadrul AACR există persoane care, fără a avea pregătire de specialitate sau o vechime importantă în muncă, au câştigat anul trecut în medie şi peste 4.000 de lei. “Totul este o chestiune de noroc în viaţă a acestor persoane”, care ajunse în poziţii importante în autoritate şi-au tras după ele şi rudele, a spus Berceanu. Elena Andreea Frăsie este unul dintre exemplele date. Ea are 28 de ani, a absolvit în 2003 Universitatea „Titu Maiorescu“, specializarea studii juridice, şi a câştigat anul trecut în medie 414 milioane de lei vechi pe lună. Dacă în cazul celorlalţi directori ai AACR site-ul acestei instituţii dă informaţii complete privitoare la aceştia şi la experienţa lor profesională, în cazul lui Elena Andreea Frăsie se precizează succint doar că aceasta conduce o direcţie din autoritate de management al resurselor. Care resurse nu se menţionează.

“Dumneaei (Andreea Elena Frasie - n.red.) are şi o soră la AACR, Loredana Frasie, că norocul s-a răspândit în familie şi care a absolvit „Spiru Haret“ în 2007, are 24 de ani”, a spus Berceanu.

El nu a scăpat ocazia de a o ataca pe fosta consilieră a lui Ludovic Orban, Mădălina Hristu, adusă în AACR de către fostul ministrul al Transporturilor. “Mădălina Hristu, consiliera fostului ministru Orban, are 33 de ani, a absolvit în 2007 „Hiperion“, deci ceva mai târzior. Tot aşa, a fost repede dusă la AACR ca să beneficieze şi ea de acest tip de noroc”. Potrivit declaraţiilor făcute de ea, veniturile medii lunare obţinute în 2008 au fost de 3.500 de lei, inclusiv un spor de vechime de zece la sută.

Berceanu a explicat mecanismul veniturilor frumuşele de la AACR. “Nu cred că toate sporurile salariaţilor de la AACR aveau o bază corectă şi reală. Acestea (sporurile, n.r.) făceau ca unii dintre angajaţi să aibă salarii de două ori mai mari decât salariul de bază", a spus Berceanu. Vina a fost aruncată de Berceanu în cârca fostei conduceri liberale a Ministerului, care ar fi adoptat Legea 223 din 2007 prin care sunt permise astfel de indemnizaţii. "Conform Legii 223 au apărut sporurile foarte mari, legea în special referindu-se la personalul navigant. Existau sporuri ciudate, cum ar fi de aviaţie, de condiţii grele de muncă, de radiaţii cosmice, de ecran şi de acrobaţie pe care nu mi le explic", a mai spus Berecanu.

Ministrul Transporturilor a precizat că se mai gândeşte dacă pensionarii care lucrează în domeniul aviatic vor mai putea profesa în continuare numai cu aprobarea ministrului, printr-un ordin scris.

Astfel de sporuri menţionate de Berceanu sunt cel de condiţii speciale de muncă de 25%, condiţii grele de 10%, de periculozitate de 8%, de radiaţii - 8%, radiaţii cosmice 8%, cască 8%, ecran 8%, zbor la joasă înălţime 8%, de tratamente aviotehnice 10% şi de acrobaţie 10%. Radu Berceanu a numit un nou director al AACR, în persoana Claudiei Vârlan, cu o vechime de 14 ani în autoritate.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

5 comentarii

 
1
nicolae75 30-Iun-2009 22:11
studii
ce studii la Univ. Bucuresti sau la Cuza din Iasi sau la Cluj? Nu tata, Hiperion, Spiru Haret, astea sunt baza, la ff. S-a intors lumea cu fundul in sus!!!
2
oake 30-Iun-2009 23:17
Greseli si greseli
\\\\\\\"...au câştigat anul trecut în medie şi peste 4.000 de lei\\\\\\\"... e vorba de fapt de peste 40.000 lei
\\\\\\\"...în cazul lui Elena Andreea Frăsie\\\\\\\"... alooooo... gramatica de baza: \\\\\\\"in cazul Elenei Andreea Frasie\\\\\\\"... jalnic ati mai ajuns daca nici macar gramatica de baza nu o cunoasteti
3
iulia-sandu 01-Iul-2009 06:13
si ce daca?e la moda...
Ştiţi ce se întâmplă când un mediocru ajunge într-o funcţie publică? Chiar dacă e bine intenţionat, se află în imposibilitate de a face ceva, deoarece nu înţelege problemele societăţii. În acest moment, celor mai mulţi dintre aceştia le vine ideea de a face măcar ceva pentru ei, în sensul financiar. O demonstrează topurile bogaţilor. Acest mediocru angajează un alt mediocru, nu un om capabil, fiindu-i teamă că îşi poate pierde postul. Iar angajatul îşi va linguşi şeful, simţind oricând că acesta îl poate da afară. De schimb constructiv de idei între cei doi nici nu poate fi vorba, deci nici de vreun orizont de dezvoltare socială.Florian Colceag -ev.zilei
...in toate domeniile ,situatia e la fel;mai ales in sanatate...toata treaba e sa fie caracatita cu bratele lungi...
4
Bica_Marian 01-Iul-2009 12:54
Hmmm
Si cand ma gandesc ca sunt sef serviciu si de activitatea mea si a subalternilor mei, depinde activitatea a 700 de oameni in toata tara.\"Dezavantajul\" meu si al tuturor celorlalti colegi este ca lucram in domeniul privat si nu la stat, sa beneficiem de lefuri grase si, in 99% din cazuri, total nejustificate in raport cu activitatea.
As foarte fericit sa castig 10% din venitul lunar de anul trecut al d-rei/d-nei Frasie.
A, si sa nu uit.La noi, nu exista sporuri.Iei leafa doar pt. ce muncesti.Ioc sporuri de vechime, de ecran, de radiatii sau de te mir ce alte \"periculozitati\".
5
W3bRunner 16-Iul-2009 23:25
Made in Ro
Bine macar ca am vazut articolul....Cati or mai fi deghizati si razand in barba cu castiguri milionare....Ma gandesc ca destui...
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
JOBURI
 
Vrei un business la cheie?
Prin magazinele BRICOMAX se vand catre clientul final scule electrice,utilaje de gradinarit, generatoare de curent, compresoare, aparate de curatat si accesorii si consumabile pentru toate produsele comercializate. [detalii]