Home » Ultima ora » Politica » 100.000 de lei daune morale pentru că a fost persecutat de Securitate

100.000 de lei daune morale pentru că a fost persecutat de Securitate

22 Iul 2008 | 0 comentarii | 409 vizualizari
Rating:
8 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Secretarul executiv al PD-L, Mircea Toader, şi soţia sa au obţinut în instanţă despăgubiri de 100.000 de lei de la statul român pentru persecuţiile la care au fost supuşi de fosta Securitate, în timpul regimului comunist, transmite corespondentul NewsIn.
 
"Instanţa a admis în parte cererea formulată de reclamant în dosarul nr. 13.438/233/2007, obligând pârâtul statul român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, să plătească reclamantului suma de 100.000 de lei cu titlul de despăgubiri", a declarat, marţi, preşedintele Tribunalului Galaţi, judecătorul Carmen Sandu.

Sentinţa nu este irevocabilă, putând fi atacată cu apel la instanţa superioară.

Iniţial, familia Toader a pretins 200.000 de lei daune morale de la statul român. Mircea Toader a declarat, însă, că nu banii au fost ţinta acestui proces.

"Nu banul interesează, ci faptul că statul român trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru faptele sale", a declarat, marţi, pentru NewsIn, secretarul executiv al PD-L, Mircea Toader. De altfel, familia Toader şi-a exprimat intenţia de a dona suma obţinută în instanţă unui centru de plasament pentru minori din Galaţi.

Mircea Toader a fost filat şi anchetat de Securitate timp de trei ani, în perioada 1986-1988, când ocupa funcţia de director al Centrului de Perfecţionare a Personalului Navigant din Galaţi.

Anchetarea sa de căre organele de Securitate a fost aprobată de senatorul PRM, Carol Dina, pe atunci prim-secretar PCR al judeţului.

Mircea Toader figurează cu numele conspirativ "Ţuţu" în dosarul său de urmărit. După ce şi-a studiat dosarul, democrat-liberalul a declarat că a fost turnat la Securitate de doi colegi, "doi comandanţi de navă", cărora le făcea confesiuni. El a mărturisit că, în timpul anchetei, apartamentul său a fost percheziţionat şi a fost împânzit cu microfoane, fapt descoperit abia atunci când soţii Toader şi-au vândut locuinţa. NewsIn
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
POLITICA